Avertismentul Poliției Române: ce să nu pui niciodată pe Facebook

de: Ciprian Ioana
03 06. 2020

Poliția Română are un avertisment pentru cei care obișnuiesc să posteze des pe Facebook. E important, însă, să eviți astfel de postări.

Poliția Română derulează o campanie de conștientizare în rândul populației. E vorba despre postările de pe Facebook, iar campania de prevenire poartă numele de „Catalogul de furturi”.

Pe scurt, IGPR își propune să prevină furtul din locuințe, prin informarea utilizatorilor activi în reţelele de socializare cu privire la consecinţele publicării de informaţii şi imagini care pot oferi ponturi infractorilor. Există, așadar, câteva postări pe care e bine să le eviți.

Poliția Română, avertisment: ce să nu pui pe Facebook

Campania e gândită într-un mod inedit. A fost inventat un personaj, pe nume Luis Calificatu. Acesta a urmărit, în scenariul Poliției Române, zeci de utilizatori de social media, printre care şi 8 influenceri, şi le-a transformat pozele personale într-un catalog cu obiecte de vânzare.

Pe mai departe, cu acordul utilizatorilor „filaţi” pe reţelele de socializare, personajul Luis Calificatu a preluat pozele acestora şi le-a repostat pe profilul său de Instagram, modificate: cu feţele acestora ascunse şi cu obiectele de valoare semnalizate prin descrieri şi preţuri de vânzare la negru.

Campania e gândită într-un anumit context, cel al pandemiei, în care multă lume postează mai multe poze din locuinţele lor decât de obicei. Utilizatorii de Instagram au putut vedea comentarii suspecte lăsate de personajul Luis Calificatu la pozele influencerilor. Cei care au fost curioşi să afle cine este au putut vedea pe profilul său un întreg catalog cu poze preluate şi modificate, cu obiecte ale altor utilizatori puse la vânzare alături de promisiunea „disponibil în curând”.

După mesajele de indignare, apare și mesajul Poliţiei Române: „Ce e postat e filat. Ai grijă ce dai din casă!”

Sfaturi ca să nu cazi victimă

Poliția Română are, în acest context, niște sfaturi:

  • Evitaţi să faceţi publice pe reţelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuinţă, configuraţia acesteia şi posibilele căi de acces.
  • Faceţi-vă conturile de pe reţelele de socializare inaccesibile persoanelor necunoscute şi nu dezvăluiţi date personale celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online.
  • Nu faceţi publică pe Internet plecarea de acasă şi rugaţi vecinii să vă anunţe imediat dacă văd străini în preajma locuinţei dumneavoastră. Procedaţi la fel atunci când ei sunt plecaţi.
  • Asiguraţi uşa cu vizor, încuietori sigure, lanţ de siguranţă şi nu lăsaţi cheia sub preş sau în cutia cu scrisori.
  • Nu lăsaţi bilete în uşă atunci când plecaţi de acasă; rugaţi un vecin să ia eventualele facturi, înştiinţări sau materiale promoţionale prinse în uşă.
  • În cazul în care la uşă se prezintă persoane care vând sau cumpără diferite produse, evitaţi-le şi nu le permiteţi accesul în locuinţă.
  • Când părăsiţi locuinţa, verificaţi dacă aţi încuiat uşa apartamentului, ferestrele, uşa de la balcon. Închideţi bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul şi ultimul etaj; dotarea cu gratii dă un plus de siguranţă.